9 ianuarie 2018

Cabo da Roca - locul unde se termină Europa şi începe oceanul



Cabo da Roca este extremitatea vestică a Europei continentale sau mai poetic spus locul unde se termină Europa şi începe oceanul... Oricum îi veţi spune merită să ajungeţi până aici, în primul rând pentru sălbăticia şi splendoarea peisajului.

Cum am ajuns la Cabo da Roca?

Deşi ziua de luni, 28.11 era programată pentru altceva şi anume pentru belvederi, funiculare şi Oriente Mall, spontan, cu o seară înainte ne-am decis să mergem de dimineaţă la Cabo da Roca.
Parcă nu mai aveam astâmpăr şi după ce mi se îndeplinise dorinţa cea mare de a vizita “turnul meu” (Belem), am zis că trebuie cât mai repede să ajung şi la Cabo da Roca.
Nici nu se punea problema să nu vizitez acel loc despre care auzisem atâtea!


Şi datorită faptului că mai aveam Lisboa Card în ziua respectivă dar şi pentru că lunea majoritatea muzeelor sunt închise am pornit-o de dimineaţă.
În plus, vremea se anunţă a fi una formidabilă, aşa că nu am stat pe gânduri.



Am luat metroul de la Parque, am coborât la Baixa-Chiado unde am schimbat metroul şi am luat linia verde către Cais do Sodre unde am şi coborât. Am ajuns în gară si am rămas surprinsă (în mod plăcut) să văd că am ieşit direct din metrou şi am intrat direct în gară pe peron. Asta se întâmplă la staţia Cais do Sodre. Luasem metroul şi coborâsem la ultima staţie şi anume Cais do Sodre de unde am luat trenul spre Cascais. Imediat cum am ieşit din metrou am intrat în gară. Nu mi-a venit să cred!!!

Un drum în mod normal către Cascais cu trenul costa 4 euro (dus întors) iar până în Sintra tot atat- noi am avut gratuitate cu Lisboa Card. Nu trebuie să mai spun că mijloacele de transport în Portugalia sunt extrem de bine puse la punct.
Am ajuns cu trenul în Cascais, destul de rapid, o călătorie plăcută, un tren modern şi curat.
Din gara nu mi-a fost greu să mă orientez spre autobuzul care merge spre Cabo da Roca. Mă documentasem temeinic şi ştiam că imediat cum ies din gara fac dreapta şi văd un mall- Cascais Villa Shopping Center. Trebuie să cobor câteva trepte pe lângă mall şi acolo este staţia de autobuz, la subsolul mall-ului.
Nu am ajuns chiar la timp (nu mi-am notat orele pentru că ştiam că circulă destul de bine autobuzele şi nu vroiam să fiu cu sufletul la gură şi să alerg pentru a prinde autobuzul). Am stat cam 15-20 minute să îl aştept, am plătit la sofer- 3.25 euro un drum.
Din păcate aici nu mai circulă Carris (compania de transport din Lisabona) ci Scott Urb aşa că, nu am mai avut gratuitate cu Lisboa Card.
Chiar înainte de a merge în staţie, pe dreapta era un oficiu de turism care vindea şi bilete dar nu am putut cumpăra de acolo bilete pentru Cabo da Roca, în schimb am luat orarul de acolo: autobuzul din Cascais pleacă la 09:40, 10:10, 10:40, 11:10, 11:40, 12:10, 12:40 şi tot aşa până la ora 18:40. Apoi 19:40 (cursa de 19:10 nu există), 20:40 şi cam atât! Asta în cursul săptămânii. Orarul pentru ziua de sâmbătă tot la şi 10 şi la şi 40 iar duminică la fel.
Oricum, pe internet puteţi găsi orarul complet. Vă puteţi face şi abonament, având număr nelimitat de călătorii toată ziua care costă 12 euro.
Drumul din Cascais până la Cabo da Roca mi s-a părut luuung (aşa se întâmplă de fiecare dată când nu cunosc drumul pentru că la întoarcere ştiam deja ce mă aşteaptă şi mi s-a părut mai scurt). Desigur, nu este atât de lung iar peisajul este de o splendoare de nici nu vă pot povesti. Minunat!


Am coborât la ultima staţie şi ne-am decis să nu ne grăbim. Am vrut să opresc timpul în loc dar din păcate nu am putut aşa că singura modalitate a fost să nu mă uit la ceas şi să nu mă gândesc la întoarcere.
Autobuzul ne-a lăsat pe un platou, unde nu există decât un birou de informaţii turistice, o cafenea şi un magazin de suveniruri. În magazinul de suveniruri puteţi să vă cumpăraţi faimoasa diploma care să ateste faptul că sunteţi nişte aventurieri şi aţi ajuns acolo, dar mult prea scumpă (cred că era 15-20 euro dacă îmi aduc bine aminte) şi mult prea mare. Ar fi fost păcat să o cumpăr şi să o îndes în valiză.

Ajunsă la Cabo da Roca am avut cea mai mare surpriză (plăcută) din toată vacanţă: vântul nici măcar nu adia şi erau +24*C.
Aproape toată lumea care mai fusese scria că de obicei este vânt şi frig. Unii scriau că trebuiau să se ţină de stâlpi ca să poată înainta, aşa bătea vântul. Eu m-am înarmat până în dinţi, şi în geanta îmi pusesem un fular contra vântului dar spre marea mea mirare vântul nici măcar nu adia! Nu mi-a venit să cred!




Dacă va hotărâţi să mergeţi la Cabo da Roca să ştiţi că nu este obiectiv turistic şi în afară de far (unde nu e poate intra), biroul de informaţii turistice, o cafenea şi un magazin de suveniruri nu aveţi ce face. Dar pentru mine Cabo da Roca înseamnă mult mai mult.


Nu m-am dus acolo numai pentru a bifa încă un loc văzut, nu m-am dus nici pentru a face poze şi pentru a mă „mândri” cu ele. Am vrut din inimă să merg să trăiesc acel sentiment unic de a ajunge la „capătul” lumii, de a simţi briza oceanului pe fata mea, de a „vedea” America la celălalt capăt (glumesc, desigur). Şi într-adevăr aşa a fost.
Nu mă aşteptam că mergând de la autobuz spre acea placă unde sunt scrise coordonatele să mă apuce o stare de... nici nu ştiu cum să o exprim în cuvinte.
Singurul lucru ce a reuşit să îmi conturbe liniştea a fost un grup de japonezi sau chinezi extrem de gălăgioşi. Stăteau la rând la poze, se împingeau şi aşa mai departe. Asta m-a deranjat enorm pentru că reuşisem pentru câteva minute să mă bucur de sunetul valurilor care se spărgeau de stânci, să aud pescăruşii în zare şi hop, cum au venit ei cum această linişte mi-a fost luată.
Am aşteptat până au plecat (şi spre norocul meu nu au stat mult).
Apoi am putut să intru din nou în transă hipnotizată de un peisaj splendid. „Nu pot să cred” tot ziceam în sinea mea, asta şi datorită vremii superbe.


Am avut din nou noroc, mare noroc... uneori e bine să vă ascultaţi instinctul, eu aşa am făcut şi mi-am schimbat programul în ultimul moment şi bine am făcut. Acea zi a fost pentru a merge la Cabo da Roca, asta e clar!
Întoarcerea a fost lipsită de peripeţii, ne-am oprit şi în Cascais şi ne-am plimbat, apoi am luat trenul înapoi spre Lisabona.
Dacă ajungeţi în acea zonă, să nu rataţi Cabo da Roca! Dacă doriţi să fiţi hipnotizaţi de un peisaj mirific, dacă doriţi să vi se „purifice” sufletul şi să uitaţi de orice problemă o aveţi, mergeţi la Cabo da Roca!