16 noiembrie 2017

Muzeul Lisboa Story Centre - m-am 'cutremurat' si la propriu si la figurat


Sincer vă spun nu aveam deloc în plan să vizitez acest muzeu. Citisem pe internet despre el, cum că ar fi cel mai vizitat muzeu din Lisabona, precum şi cel mai interesant dar nu îl pusesem pe lista locurilor de vizitat.
În mod normal, dacă vremea este frumoasă, nu îmi place să mă “închid” în muzee, deşi, nu spun nimic, ar putea fi extrem de interesante.
Totuşi, am ajuns la acest muzeu din întâmplare. Cum?
După ce am vizitat Panteonul Naţional despre care am vorbit deja intr-un articol, am luat metroul (linia albastră) din Santa Apolonia în direcţia Reboreira şi am coborât la prima staţie şi anume în Terreiro do Paco.
Aici bineînţeles că ieşind din subteran nu ştiam ce mă aşteaptă. Şi ochii mei au spus oau în momentul când am ajuns în Praca do Comercio.
Aşadar, muzeul se afla în Praca do Comercio, imediat pe dreapta după ce am ieşit din metrou.
La intrare în muzeu erau ceva turişti dar nu am stat mult la coadă. Am arătat Lisboa Card (am avut intrarea gratuită), mi s-a dat imediat un ghid audio în limba engleză (tot gratuit).

Cât costă intrarea?

Dacă nu aveţi Lisboa Card veţi plăti 7 euro intrarea, dacă aveţi peste 65 de ani 5 euro iar copiii între 6 şi 15 ani vor plăti 3 euro.

Programul

Muzeul este deschis zilnic între 10:00-20:00, ultima intrare fiind permisă la ora 19:00 (cu o oră înainte de închidere).
Toată această “distracţie” pentru a construi acest loc a costat 3 milioane de euro. Portughezii s-au plâns cu privire la rezultat deoarece a costat foarte mult.
Se presupune că vizita în acest muzeu ar trebui să dureze o oră dar noi am stat cam 20 de minute. Nu am stat să ascultăm explicaţiile ghidului audio chiar la fiecare secţiune deoarece exista şase (şi mi s-au părut cam multe-aveam întreaga zi în faţa să vizităm şi să explorăm oraşul).


După cum spuneam, turul este organizat în șase secțiuni principale: Lisabona: Mituri și realități, care “acoperă” râul, uscatul, marea, cerul, mitologie timpurie, coloniști și cuceritori precum și zidurile orașului.
Aceasta este urmată de secțiunea Lisabona: Oraşul global, care prezintă orașul cosmopolit, care rezultă din epoca descoperirilor, un al treilea spațiu este dedicat marelui cutremur din 1755, urmat de "Pombaline Lisabona" - orașul reproiectat de Marchizul de Pombal.
Dacă puneam pe lista cu lucrurile de vizitat acest muzeu, cu siguranţă îi acordăm mult mai mult timp, asta e clar! Cred că este bine de vizitat Lisboa Story Centre înainte de a vizita alte locuri din Lisabona. De ce? Pentru că muzeul ne poartă cronologic prin toate etapele prin care a trecut oraşul şi ne vorbeşte despre toate schimbările petrecute în Lisabona până în ziua de azi.
“Plimbarea” prin acest muzeu a fost că deschiderea unei capsule a timpului european. Deşi nu prea iubesc istoria, în acest muzeu este îmbinatăextrem de interesant. Chiar distractivă pot spune. Sunt mai multe filme proiectate, actorii fiind chiar drăguţi şi jucând bine, holograme care chiar par reale.


Acest "muzeu" mi s-a părut într-adevăr frumos făcut și surprinde cu adevărat inima orașului.
Cea mai şi cea mai interesantă parte a muzeului mi s-a părut teatrul senzorial. Lăsându-mă purtată prin muzeu, am ajuns în faţa unei uşi închise. Pe perete era un cronometru şi scria că uşa este închisă şi se deschide în 3 minute. Tot mă gândeam dacă să mă întorc de unde am venit, dacă o mai fi vreo altă cale de ieşire din muzeu sau să aştept cele 3 minute până când uşa se va deschide automat... şi până la urma curiozitatea a învins. Eram extrem de curioasă să văd ce se ascunde în spatele uşilor închise. Şi pac, după cele 3 minute uşa s-a deschis. Şi am intrat. Nu era nimeni în încăpere, doar nişte scaune din lemn puse în faţa unui ecran imens şi un candelabru deasupra noastră. Parcă eram într-un cinema 3D.
Am aşteptat să înceapă proiecţia şi oau, era un film în toată regula! Ca o imersiune am ajuns în 1755, mai exact pe 1 noiembrie, data celui mai mare cutremur petrecut în Lisabona.
Filmul a fost aproape terifiant, reprodus cu ajutorul graficii pe calculator şi al actorilor puşi într-un mediu epic... sinistru de-a dreptul dar şi extrem extrem de interesant.
Nu ştiam cât va dura filmul şi nu că m-aş fi plictisit dar mă gândeam dacă rămân “blocată” în acea cameră timp de jumătate de oră sau chiar mai mult, tot programul mi se dădea peste cap. Am încercat uşa laterală dar era încuiată. Oau... serios? Cei care suferă de claustrofobie să aibă mare grijă... sau cei cărora le este frică de întuneric sau de cutremure! Aveţi mare grijă! Nu aveţi cum ieşi din încăpere decât 8 minute (da, am aflat şi eu într-un final că filmul durează 8 minute).
Un film scurt dar care a reuşit să cuprindă o tragedie. Filmul este interesant, foarte bine realizat – cu foc, tsunami și oameni care mor iar scenele par reale.
Eram absorbită de film când la un moment dat am simţit cum se mişca scaunul cu mine. Apoi candelabrul de deasupra mea se zguduia într-un hal de am zis că e cutremur. Dar staţi puţin, eram în camera de cutremure (aşa am numit-o eu) !
Norocul meu că nu îmi e frică de cutremure, ok, să nu exagerez, nu s-a mişcat chiar aşa de tare dar oricum, pentru cei care se tem sau pentru copii nu e o senzaţie chiar foarte plăcută şi unii oameni cred că ies foarte speriaţi din această încăpere.
Am reuşit într-un final să părăsesc camera pe jumătate ameţită, nu doar din cauza "cutremurului” simulat dar şi din cauza întunericului din încăpere.


Am “dat” apoi peste unele reprezentări ale distrugerii provocate de cutremur.
Dar apoi am intrat în partea motivațională a acesteia. Apariţia vizionarului Marques de Pombal și asistenții săi fac planul pentru o nouă Lisabona.
Este expresia "îngropaţi morţii şi aveţi grijă de cei vii. " Pombal discuta şi cu alţi politicieni, în mijloc se afla o hartă şi planuri arhitecturale – toate acestea sunt proiectate într-o hologramă - ceea ce face să pară că el este acolo şi decide soarta Lisabonei.
O expoziție de ziare vechi, aproape de ieşire mă ajută să revizuiesc câteva evenimente importante care au avut loc în timpul asasinării regelui D. Carlos (în 1908) și invazia tancurilor în timpul Revoluției Garoafelor (în 1974).
În concluzie, este nevoie de aproximativ o oră pentru a trece prin acest audio tur cu ghid. Nu numai că am învăţat într-un timp foarte scurt multe despre Lisabona, dar m-am şi distrat şi am început să apreciez oraşul şi mai mult.
Mi-a părut rău că nu am pus acest muzeu pe lista locurilor “must see” în Lisabona dar mă bucur mult că am avut inspiraţia de moment şi acel imbold de a vizita muzeul.