6 noiembrie 2017

Belem = Turnul MEU!!!

Lisabona
Turnul Belem

Încă de când eram mică dacă m-aţi fi întrebat ceva despre Lisabona v-aş fi spus că e oraşul ăla cu turnul. Nu ştiu de ce, dar am avut o obsesie de-a dreptul să ajung la turnul Belem sau “turnul meu” cum îmi plăcea să îi spun.
După ce am mai crescut, peste tot, la reclamele cu Portugalia, în reportaje şi transmisii, peste tot parcă vedeam turnul şi nu ştiu de ce dar l-am perceput ca pe un simbol al Lisabonei. Simţeam că dacă văd “turnul meu” am văzut toată Lisabona şi pot pleca acasă. Desigur, nu este adevărat acest lucru şi acum mi s-a confirmat că Lisabona înseamnă mai mult decât cartierul Belem.
Oricum, din nou, un vis devenit realitate şi dacă nu aş avea pozele ca “martori” tot nu mi-ar veni încă să cred că am ajuns acolo.

Dar să vedem mai întâi cum am ajuns în Belem?

Drum cu peripeţii:

După ce am vizitat Arco da Rua Augusta despre care am vorbit deja, ştiam exact ca voi lua tramvaiul E 15 şi voi merge din centru până în Belem cu el. 


Abia aşteptam, eram în culmea fericirii. Ştiam că tramvaiul porneşte de la 6 dimineaţa şi pleacă fie din Praca da Figueria (din Rossio) sau din Praca do Comercio. Mai ştiam că circulă destul de des, la fiecare 8-9 minute şi că sunt 7 km din centru până în Belem. Preţul călătoriei nu mă interesa pentru că aveam cu Lisboa Card gratuitate pe orice mijloc de transport din Lisabona.
Fericită la culme, am văzut tramvaiul stând şi am început să alerg spre el, nu cumva să îmi fugă de sub nas. Dar tramvaiul stătea şi nu avea de gând să plece. L-am întrebat pe vatman dacă E 15 merge spre Belem şi a zis că da, dar nu azi.
Oau, nu credeam că mi se întâmplă mie asta!!! Serios? Păi ce de?
Fusese un accident şi toate liniile de tramvai erau blocate. Timp de aşteptare: nedefinit.
Ahhh, nu era posibil aşa ceva!
Nu m-am panicat, doar m-am supărat puţin, dar problema era că nu îmi notasem un alt mod de a ajunge în Belem din Praca do Comercio.
Am mers şi am întrebat un şofer de autobuz şi mi-a arătat o altă staţie, undeva după staţia de metrou Terreiro do Paco.
Nu trebuia să mă mir, era cea mai plină staţie de autobuz văzută vreodată de mine. Era clar că toţi erau turişti şi că toţi mergeau în Belem.
Nu m-am lăsat descumpănita şi am mers frumos şi m-am pus la coadă. Imediat au venit două autobuze (sincer, la aglomeraţia care era nu mai ştiu numărul autobuzului). Primul era plin ochi şi nu a vrut să ne deschidă uşile şi i-a ghidat pe toţi spre al doilea, care era ceva mai gol. Chiar când mergeam spre cel de-al doilea autobuz, primul a deschis uşile la mijloc. Şi eu am sărit direct în el. Nu am apucat nici să validez cardul dar ce mai conta? Mergeam spre Belem şi eram fericită.
Am stat ca sardelele, fără un geam deschis, murind de cald în acel autobuz. Dar... am ajuns extrem de repede în Belem pentru că fiind atât de plin, autobuzul deschidea uşile doar în momentul în care lumea dorea să coboare. Şi nu au coborât foarte mulţi până în Belem.
Încetişor, mi se ivea în fata Mănăstirea Jeronimos şi eu mă gândeam dacă nu cumva autobuzul acela m-a dus în Anglia (datorită arhitecturii - deşi nu am fost vreodată acolo... încă!). 

Lisabona
Mănăstirea Jeronimos

Gândindu-mă că Turnul Belem ar trebui să fie lângă Mănăstirea Jeronimos am coborât aici. Dar... big mistake... pentru că ah şi ah cât am mai avut de mers de la mănăstire până la turn.
Văzând coada destul de mare la Mănăstirea Jeronimos, ne-am decis să mergem mai întâi să vizităm Turnul Belem şi apoi să ne întoarcem pentru a vizita mănăstirea. Am început încetişor “plimbarea” de 1.4 km (am aflat ulterior cât am mers şi aproape că mi-a venit rău) prin Jardim da Praça do Império, un parc superb de unde nu puteau lipsi pescăruşii cerşetori şi raţele.

Lisabona
Jardim da Praça do Império

Vremea superbă ţinea cu noi, în stânga aveam Rio Tejo şi mergând pe partea dreaptă tot descopeream câte ceva: Centrul Cultural Belem, Museu Coleção Berardo.
Plimbarea a fost chiar plăcută şi nu mi-am dat seama cât am mers decât când am văzut în fata muulte scări şi faptul că trebuia să traversez pasarela pentru a ajunge pe partea cealaltă.
Dar vrând nevrând am făcut-o şi pe asta. Abia aşteptam să ajung la “tunul meu” şi când s-a ivit în faţa mea mi s-a tăiat respiraţia.

Lisabona
Turnul Belem

Ahh, aşa de maiestos, aşa de frumos, aşa de ahh, ireal!
Înainte de a-mi face curaj să intru în turn, l-am admirat, l-am contemplat, am făcut muulte poze şi apoi mi-am luat inima în dinţi.
Cu Lisboa Card intrarea a fost gratuită (deşi nu am avut prioritate cum se scria pe internet că deţinătorii de Lisboa Card nu trebuie să mai stea la rând şi doar atâta cardul şi intră). Nici poveste de aşa ceva!
Am stat frumos la coadă (s-a mers repede şi nu era chiar atât de multă lume), am prezentat cardul şi am intrat gratuit.

Cât costă intrarea fără Lisboa Card?

5 euro şi ţineţi cont că lunea este închis! Din luna octombrie până în aprilie programul este de la 10:00 la 17:00 iar din mai până în septembrie de la 10:00 la 18:30.
Turnul Belem = turnul meu!


Toată lumea îi spune turn dar eu cred că este un mini-palat în formă de turn.
Mai multe ghiduri turistice descriu turnul Belém ca pe o piesă de șah uitată pe râul Tajo. Poetul, eseistul și scriitorul portughez modern Fernando Pessoa credea că turnul reprezintă mult mai mult decât o această primă impresie. În 1925, el a scris un ghid în limba engleză la Lisabona, intitulat "Ce ar trebui să vadă un turist". Această carte, descoperită abia în 1988, a fost menită să aducă Lisabona la locul său de drept ca unul dintre marile orașe europene. Încerc să vă redau câteva rânduri ale lui Pessoa despre turnul Belém:
“Această minune a arhitecturii orientale a fost ridicată pe plajă Restelo, faimoasa ca punct din care navele navigau mai departe pentru Marile Descoperiri, și a fost ridicată pentru apărarea râului și a capitalei portugheze. Regele Manuel I a fost cel care care a comandat ridicarea să; a fost construit de-a lungul râului, iar proiectul se datorează marelui maestru al arhitecturii "dantelate", Francisco de Arruda. Acesta a fost început în 1515 și finalizat șase ani mai târziu. După ce răul a început să se îndepărteze, din acel moment, a lăsat Turnul legat de țărm. [... ]
Turnul Belem, văzut din exterior, este o piatră-bijuterie magnific, și este cu uimire și apreciere ca străinii îi pot vedea frumuseţea. Este dantelă și dantelă fină pentru faptul că, sclipeşte delicat alb în depărtare, izbind imediat privirile celor care intră cu navele pe rău. Nu este mai puțin frumoasă în interior; și de la balcoane și terase există o privelişte a râului și a mării dincolo, care nu este ușor de uitat. "
Cred că poetul în ultima sa fraza se referea la faptul că acest turn era ultima construcţie pe care marinarii portughezi o puteau zări atunci când plecau în călătoriile lor foarte lungi, iar, după îndelungi peripeţii, odată ce mateloţii reveneau, turnul putea fi văzut de departe, semnalând întoarcerea acasă şi devenind un simbol patriotic ce însufleţea sentimentele de tristeţe, speranţa şi bucurie.


Înscris pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO, Turnul Belem a fost construit la gura de vărsare a râului Tejo (pe partea dreaptă a râului), între 1515 și 1520, sub domnia regelui Manuel I în onoarea sfântului patron al Lisabonei, St Vincent. Turnul Belem a făcut parte dintr-un sistem de apărare între bastionul Cascais și cetatea S. Sebastião da Caparica de pe malul opus al râului.
La exterior, turnul are o arhitectură manuelină (am căutat în dex şi am aflat că stil manulenin este “stil dezvoltat în artă și arhitectura portugheză de la sfârșitul sec. XV și începutul sec. XVI și care ajunge la apogeu în timpul domniei lui Emanuel I, caracterizat prin bogăția sculpturii ornamentale plasată pe structuri gotice, cu influențe romane, maure și orientale. [« fr. manuélin]. ”)
Astfel am putut vedea diferite elemente artistice care se referă atât la navigările, precum și la simbolurile cavaleriei portugheze.



La intrarea în turn, prima încăpere vizitată a fost camera de arme sau bastionul. Acest loc era folosit pentru a depozita artileria.
Bastionul din Turnul Belem are 16 tunuri îndreptate spre trei puncte cardinale.
Partea de sus a bastionului o reprezintă terasa Bastion. Podeaua terasei este înclinată ușor pentru a evacua apa care se acumulează și, de asemenea, ajuta la plasarea tunurilor.
În centrul terasei avem o “sculptură” dacă o pot numi aşa, a Fecioarei Maria care îl ţine pe pruncul Iisus într-o mână și o grămadă de struguri și frunze de viță de vie în mâna stângă care reprezintă viile Domnului - un simbol al protecţiei divine pentru marinarii aflaţi pe mare.


Pe fațada turnului am putu vedea diferite elemente ale stilului manuelin despre care am menţionat mai devreme.
Deasupra terasei, sunt peste 4 etaje, pe care voi încerca să le descriu cât de cât. La primul etaj avem camera guvernatorilor unde am putu vedea turnul cisternă care capturează apa de ploaie. La al doilea etaj o altă cameră cu un balcon superb.
Apoi sala de audieri folosită de regele pentru a primi oamenii de la curte și capela regală cu acoperișul său rotunjit (bolta), cu diferite simboluri ale stilului manuelin. La ultimul etaj al turnului este terasa turnului cu vedere a întregului cartier. Din păcate era închisă şi nu am putut urca. O parte a turnului era în restaurare.


Şi aici am avut scări de urcat (o grămadă) şi acelaşi sistem ca la Arco da Rua Augusta. Timpul de aşteptare este minim şi nu risc să dau nas în nas cu cineva care coboară/urca.
De-a lungul timpului, turnul şi-a pierdut funcția defensivă și a devenit far pentru ambarcaţiuni că mai apoi să devină unul dintre cele mai importante şi vizitate obiective turistice din Portugalia. Turnul a fost ales ca una dintre cele șapte minuni ale Portugaliei la data de 7 iulie 2007.
Cu regret şi cu părere de rău a trebuit să mă despart de “turnul meu” pentru că mai aveam în plan şi alte obiective turistice de vizitat.


Priveliste din Turnul Belem