8 februarie 2017

Un voluntariat îţi poate schimba viaţa!

În anul 2010 am scris un articol despre experienţa mea din Istanbul .
La acea vreme îmi aşternusem gândurile care sunau cam aşa: „Experienţa Istanbul a fost una de viaţă, una pe care nu o voi uita niciodată, o experienţă ce m-a schimbat în bine, ce a reuşit să mă maturizeze şi mai mult, am avut cea mai frumoasă vară din viaţa mea, cele mai frumoase 3 luni din acest an”.
Deşi au trecut aproape 7 ani de atunci, nu mi-am schimbat părerea. Un voluntariat îţi poate schimba viaţa!
La asociaţia unde am făcut eu voluntariatul erau 7 persoane cu dizabilităţi, cu vârste cuprinse între 18 şi 23 de ani. Unii vorbeau, dar nu auzeau, alţii auzeau dar nu puteau vorbi, unii nici nu vorbeau nici nu auzeau. La început mi-a fost greu să comunic cu ei deoarece nu cunoşteam limbajul semnelor, dar pe parcurs am luat cursuri de limbajul semnelor şi am reuşit să mă înţeleg incredibil cu ei.


De asemenea, aceşti oameni erau priviţi normal. Am învăţat importanţa unui ONG, faptul că indiferent cum ne naştem avem dreptul de a munci. Cei din Turcia aveau un acord cu mai multe hoteluri din Istanbul şi după terminarea orelor de limbajul semnelor, „copiii” (aşa îmi plăcea mie să le spun deşi erau adulţi în toată regula) mergeau şi făceau practică la acele hoteluri.
Am fost şi eu împreună cu ei, la Four Seasons şi la InterContinental, i-am ajutat şi asistat. După terminarea orelor de practică, unii dintre ei au fost selectaţi să lucreze în hoteluri şi chiar şi în ziua de azi doi dintre aceştia lucrează încă acolo.
Faptul că am participat ca voluntar într-o organizaţie non guvernamentală m-a făcut să îmi doresc să pot face acest lucru şi în România.
Iar acum avem cu toţii o şansă de a susţine o cauză, cu ajutorul Campionatului de Bine. Campionatul de Bine se desfășoară în perioada 6 decembrie 2016 – 15 februarie 2017 şi este o competiție pentru atragerea de donații adresată ONG-urilor din România.
M-am uitat pe lista finaliştilor şi mi-a fost foarte greu să aleg o cauză pentru că toţi participanţii ar trebui să câştige. Toţi merită o şansă, toţi au o poveste şi toate proiecte înscrise în Campionatul de Bine sunt pentru mine câştigătoare.
Poate mulţi dintre dvs vă întrebaţi de ce este important să donăm pentru proiectele ONG-urilor din România. Nu o să vă dau răspunsul sau argumente. De ce? Pentru că sunt sigură că ştiţi deja. Atât vă pot spune: mie mi-a adus linişte sufletească şi împlinire. O facem pentru noi dar şi pentru ei!
Faptul că am fost voluntar şi am luat contact cu persoane cu dizabilităţi un titlu din Campionatul de Bine mi-a atras atenţia în mod deosebit: „Şi oamenii cu nevoi speciale pot şi vor să muncească”.


Acest proiect oferă persoanelor cu dizabilităţi un loc de muncă într-o spălătorie şi îşi doresc extinderea activităţii. Sunt sigură că vor reuşi acest lucru cu ajutorul nostru şi mi-aş dori ca acest proiect să se afle printre câștigătorii Campionatului de Bine.
Un loc de muncă oferit persoanelor cu nevoii speciale îi ajută să îşi susţină independenta, să îşi crească familiile şi să fie mai siguri pe ei.





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu