22 aprilie 2017

Plimbare prin Sibiu

Panorama din Turnul Sfatului

De mult mi-am dorit şi eu să încep să explorez puţin ţara noastră. Mi-am impus de la început să nu compar deloc oraşele de la noi cu ceea ce am vizitat în afara ţării.
M-am tot gândit unde pot merge în vacanţă, câteva zile, să fie un oraş şi drăguţ, unde să am ce vizita dar şi aproape de Braşov.
Uitându-mă pe hartă am zis hai să mergem în Sibiu. Nu mai fusesem niciodată sau poate cu mulţi ani în urmă, cu şcoala, dar oricum nu mai îmi aduceam aminte nimic.
Zis şi făcut. Ne-am urcat în microbuz şi în 2 ore şi jumătate am fost în Sibiu.
După ce ne-am cazat la Pensiunea Happy Day  am pornit-o rapid la pas, asta şi datorită faptului că eram odihnită (dormisem acasă, nu am plecat cu noaptea în cap ca să fiu în aeroport devreme, etc-avantajul de a călători la tine în ţară) dar şi pentru că vremea ţinea cu noi.
Am trecut raul Cibin, în dreapta având Piaţa Cibin, în faţă se ivea deja Catedrala evanghelică.
Râul Cibin, sibiu
Râul Cibin
Am mers pe Strada Turnului, în dreapta am trecut pe lângă Piaţa Coroana, o piaţă drăguţă şi cocheta, din păcate fântâna arteziană nu era pornită.
Am ajuns la Pasajul scărilor şi am admirat Casa Calfelor – singura de acest gen din România; în luna august multe calfe îmbrăcate tradițional vin și participă la diverse meșteșuguri, din păcate eu nu am „prins” un astfel de spectacol. 

Sibiu
Pasajul scărilor

Casa Calfelor
Pasajul scărilor

Casa calfelor se afla în Piaţa Huet şi imediat de aici se ajunge pe „vestitul „pod al minciunilor.
Am ajuns într-un final şi în fata Catedralei Evanghelice. 

Catedrala Evanghelica

Am dorit să urcăm în turnul bisericii, citisem că priveliştea este deosebită de acolo dar doamna de la intrare care vindea bilete (5 lei vizitarea bisericii şi 5 lei ptr urcare în turn, ambele 8 lei) ne-a făcut să ne răzgândim. A zis că sunt peste 200 de scări, în spirală, în mare parte neluminate, locul e strâmt şi e greu de urcat.
Hmmm... grea alegere. Fiind totuşi în prima zi am zis că ne vom face încălzirea fizică necesară şi vom avea timp în zilele următoare să urcăm.
Totuşi, doamna ne-a sfătuit să urcăm mai degrabă în Turnul Sfatului, care ar fi mai accesibil.
Ok, am ieşit din biserică, am dat un „tur” în Piaţa Huet – piața mică, dar foarte cochetă şi am ajuns în Piaţa Mică
Piaţa Mică
Piata Mica


Eram chiar lângă Hala Măcelarilor (Casa Artelor) când m-am întors şi am văzut că am trecut un mic pod. Întreb cu voce tare:” Asta nu e Podul Minciunilor???” La care o domnişoară (localnica) mi-a zâmbit, a dat din cap şi mi-a zis:” Ba DA!”.
Oau, să îl ratez? Chiar aşa? Să trec pe Podul Minciunilor fără să îmi dau seama că el este... el? :))))
Podul Minciunilor


Înseamnă că l-am perceput ca fiind mic şi neînsemnat deşi „umbla” o grămadă de legende despre acest pod.
Ok, trecută de Podul Minciunilor, ajunsă în Piaţa Mică am luat o „gură” de aer proaspăt de Sibiu, am admirat clădirile superbe şi mi-am făcut curaj să urc în Turnul Sfatului. Un afiş la intrare spunea că plata de 2 lei se face sus. Am urcat puţin şi am ajuns într-o cameră unde am plătit acea taxă modica de 2 lei. Şi bineînţeles că am început urcarea.


Ehh, am zis că încerc să nu compar cu alte ţări dar mi-a fost imposibil. Locul mic, nu exista ca în Lisabona acel sistem organizat de urcare-coborâre, am dat nas în nas cu alţi oameni care coborau şi aşa mai departe.
Am „vizitat” mai multe încăperi, am putu vedea inclusiv mecanismul ceasului şi într-un final am ajuns la ultimul „etaj”.
Doar atunci am putut spune că s-a meritat urcarea. O privelişte deosebită asupra Sibiului mi s-a ivit în faţa ochilor.




După ce am coborât din Turnul Sfatului trecând prin Pasajul Generalilor și văzând şi Casa Generalilor mi-am tras sufletul într-o cafenea din Piaţa Mare. Apoi am început să explorez micile căsuţe care au fost amenajate special pentru sărbătorile Pascale.


Am zărit şi Primăria, o clădire superbă, dar şi Statuia lui Gheorghe Lazăr din Piața Mare. Nu am putut rata Fântâna cu grilaj din Piața Mare – unde aveau loc execuțiile. Am vizitat şi Biserica Romano-Catolică – unde slujba se ține în trei limbi. Duminica la ora 10:00 în Centrul Vechi se aud clopotele a cinci biserici: romano-catolică, evanghelică, ortodoxă și două biserici reformate.
Palatul Brukenthal (Muzeul Brukenthal) l-am „găsit” doar în a doua zi de plimbat prin Sibiu. Sincer, clădirea nu mi-a atras deloc atenţia. Nu am intrat în muzeu datorită colecţiei destul de mici dar şi al costului ridicat. Am fost mulţumită că am vizitat Muzeul Calouste Gulbenkian din Lisabona...
Mi-a plăcut mai mult Galeria de Artă Românească (Casa Albastră) – cu o arhitectură aparte.
Casa Albastră
Primaria din Sibiu

Apoi am descoperit Strada Nicolae Bălcescu, un fel de Stradă Republicii din Braşov, cu multă magazine şi cafenele. Mi-a plăcut „ritmul” sibienilor, nimeni nu se grăbea, toată lumea era „liniştită” şi calmă.
La capătul străzii am ajuns în Piața Unirii care se află în Orașul de Sus, la o altitudine de 400 m. În apropiere se afla şi Teatrul Național Radu Stanca – primul teatru deschis publicului din Transilvania. 
În prima zi am zis că este de ajuns şi de acolo ne-am întors la hotel. A doua zi am vizitat Grădina Zoologică, despre care voi scrie un articol separat. După aceea ne-am întors în centru şi am început să explorăm din nou oraşul, mergând în aceleaşi locuri. Am mai „descoperit” Cele trei turnuri: Turnul Olarilor, Turnul Archebuzierilor şi Turnul Dulgherilor, Filarmonica de Stat – Sala Thalia, Strada Tipografilor – Piața Schiller – Hermannstadter Zeitung – primul ziar din Sibiu, Arhivele Naționale dar şi Biserica Ursulinelor – o frumoasă biserică romano – catolică.

Interiorul Bisericii Ursulinelor

Am zis apoi să mai schimbăm traseul şi am mers pe strada paralelă cu Nicolae Bălcescu.
Mare mi-a fost mirarea şi bineînţeles, surpriza să descopăr Catedrala Ortodoxă Mitropolitană – a fost cea mai mare surpriză pe care mi-o putea oferi Sibiul. Este foarte mare și reprezintă o superbă operă arhitecturală. 

Catedrala Ortodoxă Mitropolitană

Curtea este frumos amenajată, cu verdeață, flori și băncuțe pentru credincioși. Există și un magazin cu obiecte bisericești. Nu știam de existența acesteia, dar întâmplarea a făcut să o descoperim şi tare m-am bucurat.

Ineriorul Catedralei Ortodoxă Mitropolitană

În apropiere de Catedrală Ordotoxa am mai descoperit Casa cu Cariatide – se află pe strada Mitropoliei și are o arhitectură interesantă – coloanele de susținere au forma unor statui.

Puncte forte ale Sibiului/ce mi-a plăcut
- Ca şi impresie generală pe care mi-a lăsat-o acest oraş pot spune că da, mi-a plăcut.
- Am avut noroc cu acel târg de Paşti, unde am putut gusta bunătăţuri, începând de la hot dog chiar gustos, până la clătite bune de te lingi pe degete
- Deşi micuţ, arhitectura este deosebită şi m-am simţit ca „acasă”
- Oameni amabili, săritori şi primitori

Puncte slabe/ce nu mi-a plăcut
- Mijloacele de transport în comun; am căutat de am înnebunit un chioşc de unde să pot cumpăra un abonament zilnic (costa doar 5 lei), dar nu am găsit. La Piaţa Cibin l-au ridicat, în alte staţii nu erau decât automate de unde mi-am putut cumpăra bilete normale (2 lei un bilet, care e valabil doar o călătorie, nu 50 de minute cum este în Braşov).
- Peste tot magazine de second hand. Chiar nu am putut înţelege acest lucru. Din 5 magazine, 3 vindeau haine la mâna a doua

 
Poza mea preferata


10 aprilie 2017

Schauma NATURE MOMENTS Honey Elixir& Barbary Fig Oil



Este a doua oara cand particip la o campanie #Buzzstore si pot spune ca ma simt norocoasa sa am sansa sa incerc noile produse Schauma. Am primit coletul si extrem de nerabdatoare l-am "spulberat" imediat. Cand am deschis cutia, pe langa cele doua produse pe care stiam ca le voi primi ( un sampon si un balsam Schauma NATURE MOMENTS Honey Elixir& Barbary Fig Oil) am mai primit cateva surprize: o lumanare parfumata, care miroase incredibil dar si 5 saculeti cu lavanda. Saculetii au fost bine pusi de-o parte si impartiti prietenilor, asta ca sa se bucure si ei.


Dupa cum bine stiti ( cei care ma cunoasteti deja), parul meu este cret si rebel. Imi este foarte dificil sa gasesc un sampon si un balsam care se se "adapteze" parului meu.
Cu mare teama daca pot spune asa am incercat samponul Schauma NATURE MOMENTS Honey Elixir& Barbary Fig Oil care este un sampon destinat parului uscat si fragil.
Dupa prima spalare pot spune ca parul a fost mai moale, s-a fortificat, a avut un aspect mai sanatos si mai puternic. Asta de la radacina pana la varfuri.
Mi-a placut foarte mult mirosul deosebit pe care acest sampon il emana iar in zilele cand nu am pus spuma sau alte cosmetice in par si m-am spalat cu samponul si balsamul Schauma NATURE MOMENTS Honey Elixir& Barbary Fig Oil parul meu chiar mirosea superb!!
O sa adaug si cateva poze inainte si dupa spalarea cu Schauma NATURE MOMENTS Honey Elixir& Barbary Fig Oil ca sa va faceti o idee cat de bune sunt produsele Schauma.

Inainte de a ma spala cu Schauma NATURE MOMENTS Honey Elixir& Barbary Fig Oil


Dupa ce m-am spalat cu  Schauma NATURE MOMENTS Honey Elixir& Barbary Fig Oil


 Parul meu este mult mai matasos, mai usor de aranjat, arata mult mai frumos, buclele imi sunt mai definite si parul este mult mai puternic.
Multumesc #buzzschauma #naturemoments  

8 februarie 2017

Aventuri la 'CASTELUL DE BUMBAC'


Am vizitat Pamukkale pentru prima oara acum mult timp, acum 18 ani in urma. Eram micuta la vremea aceea. Imi mai aduceam aminte cum arata acel loc dar mi-am dorit sa il percep diferit, acum, ca am mai crescut.
Acum cateva veri am avut posibilitatea de a merge din nou la Pamukkale. Eram in Antalya.
Aventura a inceput intr-o dimineata frumoasa de vara, la sfarsitul lunii iunie.
Spun aventura pentru ca a fost o mica aventura. Mi-a trebuit mult curaj sa ma trezesc la ora 5 dimineata deoarece plecarea catre Pamukkale, din Antalya (Belek) se facea la ora 6. Era ziua mea libera iar ziua urmatoare mergeam la munca. Dar nu mai conta. Important era sa ajung din nou la Pamukkale.
Bineinteles ca ora nu a fost respectata (dar nu de catre agentie, ci de catre turistii care erau preluati de la alte hoteluri si s-a decalat cu o ora plecarea). In loc de ora 6 am plecat la 7 din Belek.
Sincera sa fiu, drumul nu mi s-a parut obositor deloc. Intr-adevar, este un drum destul de lung, sunt aproximativ 300 km dus, 300 intors.
Dar este un drum placut, soselele in Turcia sunt extrem de bine puse la punct si este o mai mare placere sa calatoresti pe drumurile si autostrazile din Turcia.
Dupa cateva ore de mers, am facut o scurta oprire, la un mic magazin de suveniruri. Acolo ne-au servit cu cafea/ceai (gratuit!). Preturi decente pot spune la produsele vandute.
Apoi, pentru ca era prea devreme pentru pranz am oprit la o o fabrica de onix. Am vazut live cum se prelucreaza onix-ul dar nu m-am putut apropia sa cumpar nimic. Niste preturi de picam pe spate.
Apoi am luat pranzul, intr-un local nu cine stie ce… mancare destul de putina, nu foarte variata, rece… dar... pentru cei flamanzi a fost ok.
Si intr-un final, in jurul orei 13:30 am ajuns in sfarsit la Pamukkale.
Dupa cum bine stiti, Pamukkale este inclus pe lista Patrimoniului Cultural UNESCO.

Pamukkale
Pamukkale
Pamuk in limba turca (vorbesc turca) inseamna bumbac iar Kale inseamna b]castel sau cetate. In traducere libera ar veni Castelul de bumbac=Pamukkale.
In anul 2014 la Pamukkale s-au inregisrat mai mult de 2.5 milioane de vizitatori. De aceea, Pamukkale a fost inclus intr-un top al celor mai vizitate obiective turistice ale Turciei.
Ce am putut admira la Pamukkale?
* Ruinele orasului antic Hierapolis
* Piscinele termale
*Piscina Cleopatrei
* Muzeul Pamukkale
O sa incep cu inceputul si anume cu ruinele orasului antic Hierapolis


Uitandu-ma pe harta am stiut ca nu ma voi putea plimba printre toate ruinele. Intinderea era destul de mare, caldura si mai mare plus ca aveam alte prioritati si anume sa ma “balacesc” sau sa ma “scald” putin in piscinele termale.
Oricum, inca se mai fac sapaturi astfel incat, sunt sigura ca data viitoare cand voi merge la Pamukkale voi avea ocazia sa vad ruine noi, hehe.
Am putut totusi arunca un ochi spre ruinele care dateaza din secolul al II-lea I. Hr. Numele orasului inseamna de fapt b]orasul sacru si reflecta practic multele sale temple.
Daca doriti sa ajungeti la b]teatru aveti de parcurs o distanta destul de mare de la intrare si aveti ca “obstacol” un mic deal.
Sincer, acest teatru antic seamana foarte mult cu cel de la Efes sau cu cel din Side (parerea mea) …
Alte structuri pe care le-am admirat in Hierapolis au fost b]portile bizantine si templul lui Apollo.
Piscinele Termale


Aici s-a schimbat putin peisajul… plus ca atunci cand fusesem eu cu mult timp in urma, erau deschise mult mai multe travertine si era mult mai putina lume….
Totusi, am simtit ca ma aflu intr-un alt loc, nu pe pamant. Am uitat de caldura si de orice pentru a admira peisajul unic.
Mi-a parut tare rau sa observ ca pe langa faptul ca multe travetine au fost inchise, cele inca ramase deschise avea putina apa in ele.
Apa laptoasa avea aproximativ 33*C si era foarte calda si placuta.
De asemenea, mi-a fost interzis sa intru incaltata. De fapt, nimeni nu avea voie sa intre incaltat in sau pe travertine. Era ca la demonstratie sau ca la expozitie : sute si sute de slapi/sandale/papuci. De toate culorile, numerele, marimile, felurile. M-am amuzat putin la vederea atator papuci.
Vorbind turca, i-am intrebat de curioztate, pe cei care pazeau ce s-a intamplat cu restul de bazine si de ce sunt inchise. Raspunsul a fost unul sec si scurt: sunt inchise pentru curatare.
Poate si dvs ati auzit, de multi ani exista zvonurile ca Pamukkale nu va mai exista. Sunt tot felul de speculatii ca Pamukkale va disparea.
Cu ani in urma, in zona erau contruite hoteluri si pensiuni, acestea poluand foarte mult zona. Turistii cazati in aceste hoteluri aveau intrarea gratuita in Pamukkale oricand doreau ei, astfel incat zona nu mai era apreciata asa cum trebuie.
Pana la urma s-a luat decizia de a proteja aceasta arie care incepuse sa devina pe cale de disparitie, astfel incat hotelurile au fost daramate si s-au mutat in josul vaii.
Intr-un timp intrarea in travertine a fost interzisa.
Este totusi important sa tinem contul ca la Pamukkale vin milioane de vizitatori anual, fiecare platind 25 lire turcesti intrarea la Pamukkale, 5 lire la muzeu si inca 32 lire daca doresc sa inoate in Piscina Cleopatrei. Deci… o suma imensa.
Astfel, am stat si m-am gandit de fapt ce a vrut sa zica bietul pazic sau ce gandea de fapt acel om “ Mii de turisti perturba echilibrul ecologic al zonei dar generaza atata venit incat trebuie sa il mentinem deschis”.
Asadar, travertinele nu cred eu ca sunt inchise “pentru curatare” ci pentru protejarea si pastrarea lor la forma cat de cat initiala.
Piscina Cleopatrei


In primul rand, trebuie sa stiti ca pentru a va “balaci” in aceasta piscina “magica”, trebuie sa platiti o alta taxa de 32 de lire. Nu accepta alta moneda in afara de lire turcesti, asa ca sa aveti mare grija. Nici cardul de credit nu este acceptat! Doar cash si lire turcesti. Cel putin asa era cand am mers eu.
In jurul piscinei sunt restaurante, dusuri, cabine de schimb, toalete. Daca doriti sa “inchiriati” un vestiar si acesta este contra cost.
Mi s-a parut extrem de ciudat faptul ca in stanga aveam piscina, in dreapta aveam restaurante moderne si urla muzica, la fel de moderna.
Pentru mine ambianta a fost ruinata…
Nu am platit pentru a intra in acea piscina celebra. Nu am considerat ca am nevoie de viata vesnica, frumusete eterna, etc, etc… ati inteles dvs…


Muzeul Arheologic Pamukkale-Hierapolis
Este compus din 3 incaperi plus gradini. Muzeul are artefacte din ruinele antice de la Hierpolis si de asemenea si din alte locuri excavate, precum Laodicea si Aphrodisias.
Cea mai impresionanta este camera sarcofagelor … mi s-a parut totusi dezolant… eu cu mine si cu inca 4 persoane iar in piscina Cleopatrei sute de oameni….
Din pacate nu am avut extrem de mult timp la dispozitie (cat sa admir cateva rune din Hierapolis, sa ma “balacesc” putin in travertine, sa ma schimb si sa pozez doar piscina Cleopatrei). Apoi a urmat drumul de intoarcere.
Unul pe care il stiam deja.
Am facut o scurta oprire la o fabrica de vinuri. Nu stiam sincer ca turcii pot face vinuri atat de bune. Vinuri din fructe, din rodie, din smochine, caise, etc. Vinuri excelente. Acolo am facut si pe “traducatoarea”:turca-romana si invers… dar degustarea vinului a fost oau…
Nu am cumparat nimic… pana si sosul de rodii era la 10 euro (cand in magazine il gaseam la 2 lire (1 euro) ….
Oricum, nu ii inteleg pe oamenii care ajung in zona dar nu merg sa viziteze Pamukkale. Sincer! Eu l-am vizitat acum multi ani si cand am simtit ca este momentul sa revad acel loc magic… am facut-o. Dar oameni care au ajuns de multe ori in zona si nu au mers nici macar o data sa vada Pamukkale... pacat… este un loc unic, ce poate, intr-o buna zi nu va mai exista… poate ca va disparea... si atunci, de ce sa nu il vedem cat inca mai exista? Ganditi-va si la asta.
Spor la... calatorii.



Un voluntariat îţi poate schimba viaţa!

În anul 2010 am scris un articol despre experienţa mea din Istanbul .
La acea vreme îmi aşternusem gândurile care sunau cam aşa: „Experienţa Istanbul a fost una de viaţă, una pe care nu o voi uita niciodată, o experienţă ce m-a schimbat în bine, ce a reuşit să mă maturizeze şi mai mult, am avut cea mai frumoasă vară din viaţa mea, cele mai frumoase 3 luni din acest an”.
Deşi au trecut aproape 7 ani de atunci, nu mi-am schimbat părerea. Un voluntariat îţi poate schimba viaţa!
La asociaţia unde am făcut eu voluntariatul erau 7 persoane cu dizabilităţi, cu vârste cuprinse între 18 şi 23 de ani. Unii vorbeau, dar nu auzeau, alţii auzeau dar nu puteau vorbi, unii nici nu vorbeau nici nu auzeau. La început mi-a fost greu să comunic cu ei deoarece nu cunoşteam limbajul semnelor, dar pe parcurs am luat cursuri de limbajul semnelor şi am reuşit să mă înţeleg incredibil cu ei.


De asemenea, aceşti oameni erau priviţi normal. Am învăţat importanţa unui ONG, faptul că indiferent cum ne naştem avem dreptul de a munci. Cei din Turcia aveau un acord cu mai multe hoteluri din Istanbul şi după terminarea orelor de limbajul semnelor, „copiii” (aşa îmi plăcea mie să le spun deşi erau adulţi în toată regula) mergeau şi făceau practică la acele hoteluri.
Am fost şi eu împreună cu ei, la Four Seasons şi la InterContinental, i-am ajutat şi asistat. După terminarea orelor de practică, unii dintre ei au fost selectaţi să lucreze în hoteluri şi chiar şi în ziua de azi doi dintre aceştia lucrează încă acolo.
Faptul că am participat ca voluntar într-o organizaţie non guvernamentală m-a făcut să îmi doresc să pot face acest lucru şi în România.
Iar acum avem cu toţii o şansă de a susţine o cauză, cu ajutorul Campionatului de Bine. Campionatul de Bine se desfășoară în perioada 6 decembrie 2016 – 15 februarie 2017 şi este o competiție pentru atragerea de donații adresată ONG-urilor din România.
M-am uitat pe lista finaliştilor şi mi-a fost foarte greu să aleg o cauză pentru că toţi participanţii ar trebui să câştige. Toţi merită o şansă, toţi au o poveste şi toate proiecte înscrise în Campionatul de Bine sunt pentru mine câştigătoare.
Poate mulţi dintre dvs vă întrebaţi de ce este important să donăm pentru proiectele ONG-urilor din România. Nu o să vă dau răspunsul sau argumente. De ce? Pentru că sunt sigură că ştiţi deja. Atât vă pot spune: mie mi-a adus linişte sufletească şi împlinire. O facem pentru noi dar şi pentru ei!
Faptul că am fost voluntar şi am luat contact cu persoane cu dizabilităţi un titlu din Campionatul de Bine mi-a atras atenţia în mod deosebit: „Şi oamenii cu nevoi speciale pot şi vor să muncească”.


Acest proiect oferă persoanelor cu dizabilităţi un loc de muncă într-o spălătorie şi îşi doresc extinderea activităţii. Sunt sigură că vor reuşi acest lucru cu ajutorul nostru şi mi-aş dori ca acest proiect să se afle printre câștigătorii Campionatului de Bine.
Un loc de muncă oferit persoanelor cu nevoii speciale îi ajută să îşi susţină independenta, să îşi crească familiile şi să fie mai siguri pe ei.





Blogal Initiative



       Pentru mine Blogal Initiative este o provocare destul de recenta. Am descoperit aceasta platforma intamplator si m-a atras imediat. Nu doar datorita premiilor pe care le oferea dar si datorita subiectelor extrem de interesante.
       Mai exista astfel de platforme, dar de o perioada nu am mai scris nici un articol pentru ca acolo nu exista corectitudine. La fiecare campanie exista acelasi castigator.
Aici, pe Blogal Initiative fiecare om are o sansa, toti suntem egali.
    Incerc sa scriu dar uneori nu am timp, nu am inspiratie. Dar intru pe site si ma uit la minunatele articole pe care „colegii” bloggeri le inscriu.
    Pana acum nu am castigat nici un premiu pe Blogal Initiative, nu mi-am facut prieteni virtuali dar am castigat experienta. O experienta pe care nimeni nu mi-o poate lua. Am putut citi articole extrem de interesante, am vazut ca oamenii au o imaginatie de necrezut, ca suntem creativi.
     Ma bucur ca Blogal Initiative este o platforma care se respecta, are in spate niste oameni extrem de muncitori si seriosi si le urez mult succes in continuare.



9 ianuarie 2017

Călătorie în timp


Îmi doresc să am un cristal magic şi pentru o fracţiune de secundă să mă teleportez între două lumi, nici în trecut, nici în viitor. Într-o lume suspendată, unde îmi pot alege singură perioada de timp în care vreau să călătoresc.


  
Nu ar fi frumos să spunem stop timpului, să plutim efectiv, să nu îmbătrânim şi măcar pentru o scurtă perioadă de timp (să spunem o oră, două) să putem vedea fie trecutul fie viitorul?
Unii şi-ar dori să călătorească în era mezozoica, să vadă dinozaurii şi să îi studieze, să le urmărească viaţa chiar şi numai pentru câteva ore, pentru că asta ar însemna o zi întreagă în acea eră pentru că pământul se învârtea atât de repede încât ziua dura 2-3 ore.



Unii ar dori să ajungă în era neozoica sau chiar şi precambriană pentru că sunt fascinaţi de istorie şi vor să descopere cât mai multe din lucrurile petrecute în trecut. Dar eu sunt puţin mai diferită, eu vreau să ajung în viitor, prin anul 2116. Aş fi curioasă cum ar arăta lumea peste 100 de ani.



Da, să spunem că am ajuns în viitor. Ce m-ar interesa să văd? În primul rând aş fi curioasă să văd cum a avansat tehnologia. Nu de alta dar suntem în 2017 şi aici, în secolul 21, mileniul 3 tehnologia este destul de avansată.
Să ne gândim puţin la cum arătau electrocasnicele în trecut şi cum arată acum.

Frigiderele în 1927 arătau cam aşa:


În 2017 arată cam aşa:




Cuptoarele cu microunde în trecut arătau aşa:



Acum arată aşa:


Şi am ajuns la subiectul care pe mine mă interesa şi anume aspiratoarele.



Iar acum, în 2017 cam aşa arată faimoasele aspiratoare cu sac 



Aşa că, să spunem că am ajuns în anul 2116 şi pot vedea cum arată electrocasnicele viitorului. Cel mai şi cel mai mult mă interesează aspiratorul viitorului. Nu de alta dar am rămas cu sechele şi traume din cauza aspiratorului din ’95, când aveam 5 ani. Încă de atunci mă ascundeam sub plapumă sau pur şi simplu fugeam din calea lui.





Dar a venit timpul să spun stop şi fiind în 2116 mi-am dat seama că pot alege singură cum vreau să arate aspiratorul perfect.

 

În primul şi în primul rând acesta nu va scoate nici un sunet, nici măcar un bâzâit. Va fi complet silenţios.
În al doilea rând va avea mai multe carcase ca să îi pot schimba culoarea, în funcţie de dispoziţia pe care o am.




În al treilea rând peria se va auto curata, astfel încât nu vor rămâne mizerii, praf, scame şi aşa mai departe.



În al patrulea rând, va avea putere mare, astfel încât să nu trebuiască să trag de două ori în acelaşi loc.


În al cincilea rând, dacă se strică, va merge singur la reparat şi nu va trebui să stau pe la cozi să îl las şi să merg să îl iau. În viitor va exista şi un birou de relaţii pentru aspiratoare.


În al şaselea rând, aspiratorul va fi uşor de depozitat şi nu mă voi lovi de el la orice pas.



Aş mai fi vrut să pot vedea în viitor cum va arăta aspiratorul perfect şi să mai continui să vă dezvăluiesc şi vouă secretele dar din păcate timpul s-a scurs şi cristalul m-a adus înapoi cu picioarele pe pământ în 2017.

Acum stau şi privesc la aspiratorul meu şi mă rog să treacă cei 100 de ani mai repede dar.....staţi, Daewoo Electronics este unul dintre cei mai importanţi producători mondiali de aparate electrocasnice. Poate îmi vor prelua ei ideile şi aspiratorul viitorului va apărea mai repede pe pământ.